Neluțu Varga nu a ratat ocazia de a-l înțepa pe Gigi Becali, după victoria obținută de CFR Cluj în fața lui FCSB, 1-0.
Campioana României și-a îndeplinit obiectivul în meciul disputat joi pe Arena Națională, de unde revine la Cluj cu toate cele trei puncte. CFR a ajuns-o din urmă pe Farul Constanța, dobrogenii fiind în continuare pe prima treaptă a clasamentului doar grație golaverajului superior.
Patronul ardelenilor, Neluțu Varga, a fost la meci și i-a susținut din tribune pe elevii lui Dan Petrescu, iar după fluierul de final a aruncat câteva cuvinte și către jurnaliștii prezenți la Arena Națională.
Neluțu Varga i-a arătat din nou lui Gigi Becali de ce CFR Cluj a dominat autoritar fotbalul românesc în ultimele cinci sezoane. Elevii lui Dan Petrescu au câștigat la limită pe Arena Națională, prin golul marcat de Janga, și au egalat la puncte liderul clasamentului din Superliga, Farul Constanța.
Cei care au mers la Arena Națională să urmărească partida au rămas surprinși să îl vadă printre ei și pe patronul campioanei României, Neluțu Varga. Omul de afaceri din fruntea formației din Gruia este de fiecare dată o prezență discretă, evitând pe cât posibil să apară în public sau să discute cu presa.
Cu toate acestea, abordat de jurnaliști la ieșirea de pe stadion, le-a răspuns acestora, cu un zâmbet larg.
„Da, sunt fericit, normal! Eu cred că suntem în grafic. Sărbători fericite!”, a spus Neluțu Varga la finalul meciului FCSB – CFR Cluj 0-1.
Omul din fruntea campioanei României a plecat de la Arena Națională în mașina condusă de fostul lider al galeriei Rapidului, Gigi Corsicanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER